Ciudat…caci scriu aproape la aceeasi ora. Desi acum este 23:18 fata de ultimul meu post care a fost pe la 23:04 parca… in fine, de ce am zis asta ? pentru ca acest post se va lega de cel de inainte. Ceva important s-a schimbat in viata mea si de ceva vreme ma gandesc cum sa exprim acest lucru intr-un mod potrivit care sa nu-i minimizeze importanta sa. Nici acum nu sunt sigur daca voi reusi, dar i’ll give it my best. Here goes :
………………………………………………………………………..
“aaaa….buna” exclam tamp. “buna” spuse ea zambind. “cine esti?” ma intreaba, “pai…” aici mi-am dat seama ca nu stiam ce sa-i raspund…
Dar nu ma puteam uita in alta parte decat in ochii ei verzi deschisi, ca un invers al ochilor mei verzi inchisi. Am observat ca era un pic timida, caci nu dura mult pana isi indrepta privirea in fata pentru a ascunde zambetul ei jucaus si cald. Uitandu-ma curios la ea am observat ca incet incet gara in care eram reusise sa invinga racoarea diminetii, aerul se incalzea si soarele nu mai parea neprietenos. Timpul se oprise in loc pentru cateva secunde ca sa-mi dau seama ce se intampla, brusc mi-am amintit ca nu i-am raspuns la intrebare, grabind un raspuns aproape ca as fi zis orice, i-am spus “eu sunt V.” si am intors si eu privirea repede de frica sa nu isi da seama ca ma holbam la ea de vreo cateva minute. “C.” a raspuns scurt. ~hmm, dar e econoama in cuvinte nu gluma~ m-am gandit rautacios un pic.
Fiecare isi ascundea timiditatea asa cum stia mai bine, ea evitand ochii mei, iar eu vorbind in continu. Ma simteam ciudat, dar bine, fugise sentimentul de nesiguranta, de singuratate. Am reusit sa gasesc pe acel peron strain o persoana care aparent astepta acelasi tren ca si mine. Si ea avea o valiza mare langa ea, plina cu toate lucrurile care au facut-o sa fie cea care este in acel moment. Imi amintisem de rucsacul meu abandonat pe banca, m-am intors si m-am ridicat repede sa-l iau, apoi m-am asezat la locul meu langa ea. “Ce ai in el?” ma intreaba curioasa. “oh…pai nimicuri” i-am raspuns, dar de frica sa nu par ca o resping am continuat “o sa-ti arat in tren”. “ok” mi-a raspuns fericita intorcandu-si privirea din nou.
Un sunet puternic s-a auzit din spate, un tren intrase in gara in sfarsit si imediat peronul s-a populat cu oameni grabiti. Gara arata cu totul altfel decat atunci cand m-am trezit ametit pe banca. ne-am ridicat amandoi si ne-am retras langa un stalp alaturi de rucsacul meu murdar si de valiza ei.
Totul a prins viata, inca nu intelegeam ce se intampla, de ce totul este viu dintr-o data, dar de teama sa nu se simta si ea ciudat mi-am intors atentia asupra ei. “Ce bine ca e cald…” ce era sa zic ? cand nu stii ce sa zici, fa referinta la vreme, merge intotdeauna. “Intr-adevar, imi place sa fie cald, primavara este anotimpul meu favorit, dar al tau ? ” a spus. “aaa tot primavara” si mie imi place caldura, mai ales dupa frig. “Sper sa fie cald cand ajungem” a spus razand. Am zambit si eu si am vrut sa o fac sa se simta bine si i-am spus “Va fi”. De parca aveam eu vreo putere de a influenta vremea, dar defapt imi doream doar sa ii fie cald acolo unde vrea sa ajunga.
Incet incet imi era din ce in ce mai draga, iar lumea mai vie, totul se simtea atat de normal si real alaturi de ea incat doream sa ma urc in acelasi 
tren cu ea oriunde ar duce el. Ma uitam timid la mana ei si nascoceam planuri cum sa o iau de mana astfel incat sa nu para ciudat. Soarele inca nu se ridicase foarte bine pe cer dar depasise linia orizontului, cel putin asta vedeam deasupra sinelor de tren ducand departe de gara. Mi-am facut curaj si am prins-o de mana, nu a schitat nici un gest decat ca a strans si ea din mana. Inima nu mai imi statea locului, iar eu tremuram tot. ~ce naiba…controleaza-te, poarta-te ca un barbat~ ma gandeam certandu-ma pentru comportamentul copilaros. Ea se controla foarte bine, nu puteam sa-mi dau seama ce ii trece prin cap, dar simteam o puternica dorinta de a dezlega acel mic mister. Era foarte frumoasa in lumina soarelui care acum ii atingea fata si ii facea ochii si mai frumosi decat erau, imi cam pierdusem toate cuvintele. Am incercat sa ma gandesc la ceva inteligent ca sa o pot saruta, dar in fond iubirea nu e niciodata ceva moral ci ceva ce simti asa ca am intrebat-o pur si simplu “pot sa te sarut? ” ~oh bravo geniule…superb gandit~ , nu a zis nimic insa a dat din cap ca da zambind in continuare. Si asa ne-am sarutat, iar totul pentru mine s-a intors la 180 de grade. Am inceput sa-mi aduc aminte cine sunt, ce fel de tip sunt, ce promisiuni imi facusem, totul.
De departe s-a auzit inca un sunet de tren. M-am intors sa vad pe ce linie vine si l-am vazut. Venea pe linia peronului la care asteptam noi. “Uite-l.” am exclamat linistit strangand-o in brate uitandu-ma inspre trenul ce il asteptam de atata vreme. “Intr-adevar, vine” a spus si ea cu capul pe pieptul meu.
Trenul nu avea directie, dar nu ne pasa. Inca nu stiam ce gandeste complet, dar o placeam din ce in ce mai mult si imi doream sa-i fie cald acolo unde vom ajunge. Sa fie fericita si atunci puteam sa fiu si eu fericit alaturi de ea.
~Sfarsit, insa doar pentru articol~
