Deschid ochii incet si privesc in jur. Imi dau seama ca sunt intr-o gara pe care nu o
recunosc. Nu este nimeni in jur si se simte frigul de dimineata, iar in dreapta primele raze sparg intrarea catre peroane. Nu-mi aduc aminte unde vroiam sa plec, de unde vin sau motivul pentru care am vrut sa prind Trenul de la ora 6. Nu am decat un rucsac langa mine pe banca ce presupun ca e al meu.
Nu reusesc sa vad pe nimeni nicaieri, am o durere tampita de cap si as bea o cafea. Ma asez mai comod pe banca incalzita se pare de cateva ore bune de asteptat. Ma uit in stanga si in dreapta de-alungul sinelor, nimic…nu trece absolut nimic. Nici macar nu stiu din care parte ar trebui sa vina si mi-e prea lene sa ma orientez dupa restul lucrurilor din gara. Oare am bilet ? Nici nu stiu, nici nu-mi pasa.
Ce dracu caut eu intr-o gara la ora asta ? Se pare ca nu era o calatorie ce s-a vrut prea lunga pentru ca am lucruri putine la mine. Practic doar hainele si … si rucsacul de langa mine. E o gara murdara…umeda…se simte mirosul de mucegai, de metal, de trenuri incalzite si totusi nimic nu misca. Ah .. uite un ceas deasupra la ce cred eu ca e intrarea. Arata 6 fara 15 minute. Nu mai e mult, ce bine ca m-am trezit la timp. Imi iau rucsacul si il deschid. Observ ca in el erau niste nimicuri dragi mie : cateva poze, un portofel negru, un carnetel si cateva bucati de hartie ce pareau bilete vechi compostate. Il pun langa mine unde era si incep sa-mi frec mainile si sa ma uit in jur dupa un automat de cafea. Nici unul…si totusi…in ce gara sunt ? Nu este nici un nume pe nicaieri, nici o placuta, nici un om sa intreb.
De-odata de undeva din spatele meu iese pe peron un om in costum, aranjat, tinand o servieta in mana. Era grabit si se uita alert la ceas facand ture pe peron. Ma ridic si ma duc inspre el. “Scuza-ti-ma… stiti cumva…” se uita la mine ciudat, deschide gura dar nu intelegeam nici un cuvant. Apoi se aude un sunet de tren de departe, ma intorc sa vad daca se apropia vreunul insa nimic. Revin cu privirea la ciudatul om, dar acesta disparuse. “Ce dracu…” exclam si ma frec tampit la ceafa. Ma intorc cuminte pe banca mea uitandu-ma in jur dupa altcineva.
Deschid din nou rucsacul si scotocesc adanc in el. Dau de un plic de cafea 3 in 1 . “Foarte tare…si cum il fac? ” il trantesc inapoi de unde l-am gasit si mai caut. Scot o poza in care eram eu si cu inca o persoana pe care nu o recunosc, nici nu o pot descrie, dar simt ca imi este apropiata. Ridic privirea buimac si pun poza la loc.
De sub banca iese un catel ciufulit si vagabond care vine si incepe sa se frece de picioarele mele. “Heeey ce faci ? … si tu esti pierdut ? ” ii spun mangaindu-l pe cap si parca asteptand un raspuns. Se tolaneste peste adidasii mei si il ia somnul imediat. “Grozav…macar imi tine de cald…” spun eu.
Dar cat o fi trecut de cand m-am uitat la ceas ? Ridic privirea spre ceasul de mai devreme care arata tot 6 fara 15 minute. “Huh ? …dar cum ? ” exclam eu. Incep sa ma uit in jur iarasi dar mai haotic si pierdut. Din aceeasi parte iese acelasi domn cu diplomatul urmand acelasi drum facand aceleasi gesturi. “Ok…incepe sa devina al dracului de ciudat” imi zic. Ma uit in jos si catelul nu mai era. Cand a plecat caci nu am simtit ? Din nou acelasi sunet de tren din departare rupe linistea din jur. “Unde naiba sunt ? ” imi spun incepand sa ma panichez.
Ma ridic ametit si ma indrept spre marginea peronului si ma asez in fund cu picioarele atarnand undeva deasupra liniilor de tren. Ma intorc si ma uit inspre banca lasata singura undeva vad cainele de mai devreme iesind de sub banca mirosind ceva pe jos. Apoi ma uit din nou la ceas care arata acum 6 fara 14 minute. “eh…macar s-a miscat” spun intr-un mod sarcastic cu voce tare. Apoi aud un chicotit suav din dreapta mea. Ma intorc repede si vad o tipa stand la fel ca mine uitandu-se fix , parca ascultandu-ma ce aberam pana in acea clipa. “aaaa….buna” exclam tamp. “buna” spuse ea zambind. “cine esti?” ma intreaba, “pai…” aici mi-am dat seama ca nu stiam ce sa-i raspund…dar era a dracu de frumoasa.
Nota personala : de continuat .
