Favoloso


         Si a cazut cortina asupra primului act. Grabit a iesit dupa scena, zambind victorios. Ultimul moment al primei parti din aceasta piesa a fost genial, publicul era in picioare si il aplauda puternic. Muzica rasuna in toata sala tot ca aplauze. A venit langa mine si m-a batut pe umar, cuprins de transpiratie, plin de emotie insa nu vizibil si mi-a spus „nu am terminat inca”. Apoi a zambit si s-a indreptat spre camera de costume din spatele scenei dandu-si jos jacheta din mers cu pasi grabiti.

                     Nu imi aduc aminte cum am ajuns sa trag cortina pentru un asa mare talent, il cunosc de cand era mic si de fiecare data ma surprinde prin scanteia sufletului sau. Am devenit buni prieteni, chiar daca am avut momentele noastre mai grele, suntem aproape ca fratii. Pasesc pe scena pe care a supus-o cu atata usurinta acum cateva momente si despart un pic cortina care oferea un moment de respiro atat publicului cat si scenei. Privesc la multimea care inca se aseza zgomotos, razand si povestind cu atata pofta fiecare gest al lui. Fiecare om din acea sala se simtea de parca lua parte la nasterea universului orchestrat de acest mare dirijor, iar acolo, undeva in primele randuri, am vazut tot centrul puterii lui. Era linistita si frumoasa, imbracata elegant pentru teatru, cuprinsa de emotie, pastrand secret faptul ca era singura care atingea acel nucleu de energie vie care isi schimba costumele undeva in spatele scenei.

                   Nu mai imi amintesc foarte bine cum o chema, dar stiu ca pentru el era centrul universului lui, vorbea foarte frumos despre ea si imi imaginez ca ce simtea era mult mai mare decat ce imi povestea mie la cafea. Nu voi intelege niciodata cum o simpla fiinta, frumoasa totusi, poate sa determine un om sa faca atatea lucruri marete. Nu mi se parea lumesc ca un om sa obtina atatea lucruri doar iubind, il cunosc foarte bine pe el, nu si-a cumparat o masina foarte buna, sau un model frumos de costum, lucrurile pe care le dorea el erau oarecum excentrice, dar uneori usor de obtinut, lucruri pe care nu si le dorea nimeni insa pentru el insemnau totul. Imagineaza-ti, tu sau eu, probabil ca nu putem sa ne folosim asa de mult de un banal sentiment in masura in care o face el, felul in care canalizeaza totul prin gesturi si prin vorbe ii creaza aceasta scanteie ca intr-o explozie a unei stea.

             Deodata de undeva din spate il vad iesind, intr-un costum nou, elegant care ii scotea in evidenta toate calitatile. Avea un aspect impunator chiar daca nu impresiona fizic, nu era cel mai frumos barbat din lume, sau cel mai inteligent, insa te putea face sa crezi asta. Isi prindea butonii la camasa, cu acelasi zambet ce inspira atata incredere, ruland in minte replicile insa fara grija ca va pierde una. Era genul de atitudine care striga „nu conteaza, daca uit vreuna voi improviza si lumea nu va stii diferenta, ba mai mult, ma vor iubi pentru ce voi zice”. Era ca o forta implacabila, care o vezi venind, dar nu te poti da din calea ei. Apoi a venit langa mine spunand „si acum sa le mai dam o portie din tot ce inseamna teatru”. De fapt, el nu demonstra maiestrie in teatru, ci transmitea ce simtea, putea sa acapareze toata sala prin faptul ca el insusi credea ce spunea si gesticula, chiar daca uneori mai rata cate o replica, sau pasea gresit, se invartea, imbraca totul in doua vorbe potrivite si piesa mergea mai departe incat regizorul nu comenta nimic. Uneori era chiar o piesa mai buna.

                 Se pozitioneaza pe scena, ca un general in fruntea primei linii gata sa se arunce asupra inamicului. Imi face semn, odata ce mainile mele au inceput sa ridice cortina si sa dea drumul talentului sau salbatic, muzica a inceput pe fundal dandu-i startul necesar actului doi. Atunci l-am vazut blocandu-se, ezitand in a spune prima replica, reticent in a face primul gest. Publicul era inca ametit de prima sa reprezentatie incat asteptau cu nerabdare sa mai guste putin din ceea ce era el, insa eu am aflat din secunda doi ca ceva s-a schimbat. Il vedeam nemiscat, insa ochii cautau fara oprire ceva in sala. Am scos putin capul sa incerc sa vad ce ar putea sa caute si atunci mi-am dat seama, ca un spectator lipsea. Cineva i-a furat singurul lucru care ii dadea putere. L-am vazut apoi clacand, incercand sa tina totul sub control, rostind prima replica, facand primul gest insa nu la fel ca inainte.

                  Simteam nevoia sa-l ajut, sa sar pe scena si sa fac ceva. Insa ce puteam face, eu un simplu ajutor de scena. Asistam la prabusirea in secret a acestui gigant ceea ce era absolut infricosator pentru mine. In mintea mea devenise imbatabil, invincibil si de neoprit pentru ca a reusit sa-si puna singura slabiciune in alt loc decat o cauta toata lumea, in el. Dar iata ca el era totusi un simplu actor, iar viata, adevarata scena nu l-a ajutat in actul doi. Inca juca, incercand sa-si mentina momentum-ul, dar o facea rational, ce simtea, nici eu nu imi puteam explica, dar imi imaginez ca era cumplit. Nimeni nu il stia asa cum il stiam eu sa imi dau seama ca in acel moment nu era puternic, ci vulnerabil. Publicul aplauda, cativa spectatori discutau mirati intre ei, probabil intrebandu-se ce s-a intamplat. apoi cortina a cazut, iar el a ramas blocat in spatele ei, plecandu-si capul.

                Am sarit sa-l ajut, sa-l cert, sa-mi spuna ce s-a intamplat. Mi-a spus doar ca si-a pierdut putin echilibrul si ca va fi bine. Insa nu s-a uitat la mine cand mi-a zis, iar eu stiam foarte bine ce inseamna asta. Nu am mai avut rabdare sa-mi spuna cu gura lui si am sarit zicand „du-te si caut-o, ma duc eu…vrei sa ma duc eu ? poate i s-a intamplat ceva”. „Nu…” mi-a spus. „Spectacolul trebuie sa continue, indiferent ce se intampla”, apoi m-a batut pe umar fara atata siguranta, indreptandu-se spre garderoba, incercand sa-si desfaca nasturii de la jacheta care nu se mai desfaceau, impiedicandu-se de propri pasi. Mi-era frica de ceea ce se va putea intampla in actul 3. Nu stiam daca il voi mai revedea pe prietenul meu jucand asa cum a facut-o in prima parte, nu stiam ce sa fac.

Reclame

4 gânduri despre „Favoloso

  1. despy12d spune:

    foarte frumos spus, victor! ❤

  2. Michaela spune:

    Cred ca fiecare se regaseste in acel spectator lipsa din fata actorului pe care l-a ajutat foarte mult, candva , in primul act.:( dar nu si-a dat seama ce a reprezentat pentru el si a plecat inainte de final. Finalul s-a scris atunci:( sau parea sa se termine asa si atunci. Piesa, insa, are 3 acte si nu se stie niciodata ce se intampla in ultimul moment al ultimului act.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s