Sens, echilibru, fericire


Ciudat…caci scriu aproape la aceeasi ora. Desi acum este 23:18 fata de ultimul meu post care a fost pe la 23:04 parca… in fine, de ce am zis asta ? pentru ca acest post se va lega de cel de inainte. Ceva important s-a schimbat in viata mea si de ceva vreme ma gandesc cum sa exprim acest lucru intr-un mod potrivit care sa nu-i minimizeze importanta sa. Nici acum nu sunt sigur daca voi reusi, dar i’ll give it my best. Here goes :

………………………………………………………………………..

“aaaa….buna” exclam tamp. “buna” spuse ea zambind. “cine esti?” ma intreaba, “pai…” aici mi-am dat seama ca nu stiam ce sa-i raspund…

Dar nu ma puteam uita in alta parte decat in ochii ei verzi deschisi, ca un invers al ochilor mei verzi inchisi. Am observat ca era un pic timida, caci nu dura mult pana isi indrepta privirea in fata pentru a ascunde zambetul ei jucaus si cald. Uitandu-ma curios la ea am observat ca incet incet gara in care eram reusise sa invinga racoarea diminetii, aerul se incalzea si soarele nu mai parea neprietenos. Timpul se oprise in loc pentru cateva secunde ca sa-mi dau seama ce se intampla, brusc mi-am amintit ca nu i-am raspuns la intrebare, grabind un raspuns aproape ca as fi zis orice, i-am spus “eu sunt V.” si am intors si eu privirea repede de frica sa nu isi da seama ca ma holbam la ea de vreo cateva minute. „C.” a raspuns scurt. ~hmm, dar e econoama in cuvinte nu gluma~ m-am gandit rautacios un pic.

Fiecare isi ascundea timiditatea asa cum stia mai bine, ea evitand ochii mei, iar eu vorbind in continu. Ma simteam ciudat, dar bine, fugise sentimentul de nesiguranta, de singuratate. Am reusit sa gasesc pe acel peron strain o persoana care aparent astepta acelasi tren ca si mine. Si ea avea o valiza mare langa ea, plina cu toate lucrurile care au facut-o sa fie cea care este in acel moment. Imi amintisem de rucsacul meu abandonat pe banca, m-am intors si m-am ridicat repede sa-l iau, apoi m-am asezat la locul meu langa ea. „Ce ai in el?” ma intreaba curioasa. „oh…pai nimicuri” i-am raspuns, dar de frica sa nu par ca o resping am continuat „o sa-ti arat in tren”. „ok” mi-a raspuns fericita intorcandu-si privirea din nou.

Un sunet puternic s-a auzit din spate, un tren intrase in gara in sfarsit si imediat peronul s-a populat cu oameni grabiti. Gara arata cu totul altfel decat atunci cand m-am trezit ametit pe banca. ne-am ridicat amandoi si ne-am retras langa un stalp alaturi de rucsacul meu si de valiza ei.

Totul a prins viata, inca nu intelegeam ce se intampla, de ce totul este viu dintr-o data, dar de teama sa nu se simta si ea ciudat mi-am intors atentia asupra ei. „Ce bine ca e cald…” ce era sa zic ? cand nu stii ce sa zici, fa referinta la vreme, merge intotdeauna. „Intr-adevar, imi place sa fie cald, primavara este anotimpul meu favorit, dar al tau ? ” a spus. „aaa tot primavara” si mie imi place caldura, mai ales dupa frig. „Sper sa fie cald cand ajungem” a spus razand. Am zambit si eu si am vrut sa o fac sa se simta bine si i-am spus „Va fi”. De parca aveam eu vreo putere de a influenta vremea, dar defapt imi doream doar sa ii fie cald acolo unde vrea sa ajunga.

Incet incet imi era din ce in ce mai draga, iar lumea mai vie, totul se simtea atat de normal si real alaturi de ea incat doream sa ma urc in acelasi tren cu ea oriunde ar duce el. Ma uitam timid la mana ei si nascoceam planuri cum sa o iau de mana astfel incat sa nu para ciudat. Soarele inca nu se ridicase foarte bine pe cer dar depasise linia orizontului, cel putin asta vedeam deasupra sinelor de tren ducand departe de gara. Mi-am facut curaj si am prins-o de mana, nu a schitat nici un gest decat ca a strans si ea din mana. Inima nu mai imi statea locului, iar eu tremuram tot. ~ce naiba…controleaza-te, poarta-te ca un barbat~ ma gandeam certandu-ma pentru comportamentul copilaros. Ea se controla foarte bine, nu puteam sa-mi dau seama ce ii trece prin cap, dar simteam o puternica dorinta de a dezlega acel mic mister. Era foarte frumoasa in lumina soarelui care acum ii atingea fata si ii facea ochii si mai frumosi decat erau, imi cam pierdusem toate cuvintele. Am incercat sa ma gandesc la ceva inteligent ca sa o pot saruta, dar in fond iubirea nu e niciodata ceva moral ci ceva ce simti asa ca am intrebat-o pur si simplu „pot sa te sarut? ” ~oh bravo geniule…superb gandit~ , nu a zis nimic insa a dat din cap ca da zambind in continuare. Si asa ne-am sarutat, iar totul pentru mine s-a intors la 180 de grade. Am inceput sa-mi aduc aminte cine sunt, ce fel de tip sunt, ce promisiuni imi facusem, totul.

De departe s-a auzit inca un sunet de tren. M-am intors sa vad pe ce linie vine si l-am vazut. Venea pe linia peronului la care asteptam noi. „Uite-l.” am exclamat linistit strangand-o in brate uitandu-ma inspre trenul ce il asteptam de atata vreme. „Intr-adevar, vine” a spus si ea cu capul pe pieptul meu.

Trenul nu avea directie, dar nu ne pasa. Inca nu stiam ce gandeste complet, dar o placeam din ce in ce mai mult si imi doream sa-i fie cald acolo unde vom ajunge. Sa fie fericita si atunci puteam sa fiu si eu fericit alaturi de ea.

~Sfarsit, insa doar pentru articol~

Reclame

Idei, trenuri , ora 6 , persoane


Deschid ochii incet si privesc in jur. Imi dau seama ca sunt intr-o gara pe care nu o

recunosc. Nu este nimeni in jur si se simte frigul de dimineata, iar in dreapta primele raze sparg intrarea catre peroane. Nu-mi aduc aminte unde vroiam sa plec, de unde vin sau motivul pentru care am vrut sa prind Trenul de la ora 6. Nu am decat un rucsac langa mine pe banca ce presupun ca e al meu.

Nu reusesc sa vad pe nimeni nicaieri, am o durere tampita de cap si as bea o cafea. Ma asez mai comod pe banca incalzita se pare de cateva ore bune de asteptat. Ma uit in stanga si in dreapta de-alungul sinelor, nimic…nu trece absolut nimic. Nici macar nu stiu din care parte ar trebui sa vina si mi-e prea lene sa ma orientez dupa restul lucrurilor din gara. Oare am bilet ? Nici nu stiu, nici nu-mi pasa.

Ce dracu caut eu intr-o gara la ora asta ? Se pare ca nu era o calatorie ce s-a vrut prea lunga pentru ca am lucruri putine la mine. Practic doar hainele si … si rucsacul de langa mine. E o gara murdara…umeda…se simte mirosul de mucegai, de metal, de trenuri incalzite si totusi nimic nu misca. Ah .. uite un ceas deasupra la ce cred eu ca e intrarea. Arata 6 fara 15 minute. Nu mai e mult, ce bine ca m-am trezit la timp. Imi iau rucsacul si il deschid. Observ ca in el erau niste nimicuri dragi mie : cateva poze, un portofel negru, un carnetel si cateva bucati de hartie ce pareau bilete vechi compostate. Il pun langa mine unde era si incep sa-mi frec mainile si sa ma uit in jur dupa un automat de cafea. Nici unul…si totusi…in ce gara sunt ?  Nu este nici un nume pe nicaieri, nici o placuta, nici un om sa intreb.

De-odata de undeva din spatele meu iese pe peron un om in costum, aranjat, tinand o servieta in mana. Era grabit si se uita alert la ceas facand ture pe peron. Ma ridic si ma duc inspre el. „Scuza-ti-ma… stiti cumva…”  se uita la mine ciudat, deschide gura dar nu intelegeam nici un cuvant. Apoi se aude un sunet de tren de departe, ma intorc sa vad daca se apropia vreunul insa nimic. Revin cu privirea la ciudatul om, dar acesta disparuse. „Ce dracu…” exclam si ma frec tampit la ceafa.  Ma intorc cuminte pe banca mea uitandu-ma in jur dupa altcineva.

Deschid din nou rucsacul si scotocesc adanc in el. Dau de un plic de cafea 3 in 1 . „Foarte tare…si cum il fac? ” il trantesc inapoi de unde l-am gasit si mai caut. Scot o poza in care eram eu si cu inca o persoana pe care nu o recunosc, nici nu o pot descrie, dar simt ca imi este apropiata. Ridic privirea buimac si pun poza la loc.

De sub banca iese un catel ciufulit si vagabond care vine si incepe sa se frece de picioarele mele. „Heeey ce faci ? … si tu esti pierdut ? ” ii spun mangaindu-l pe cap si parca asteptand un raspuns. Se tolaneste peste adidasii mei si il ia somnul imediat. „Grozav…macar imi tine de cald…” spun eu.

Dar cat o fi trecut de cand m-am uitat la ceas ? Ridic privirea spre ceasul de mai devreme care arata tot 6 fara 15 minute. „Huh ? …dar cum ? ” exclam eu. Incep sa ma uit in jur iarasi dar mai haotic si pierdut. Din aceeasi parte iese acelasi domn cu diplomatul urmand acelasi drum facand aceleasi gesturi. „Ok…incepe sa devina al dracului de ciudat” imi zic. Ma uit in jos si catelul nu mai era. Cand a plecat caci nu am simtit ? Din nou acelasi sunet de tren din departare rupe linistea din jur. „Unde naiba sunt ? ” imi spun incepand sa ma panichez.

Ma ridic ametit si ma indrept spre marginea peronului si ma asez in fund cu picioarele atarnand undeva deasupra liniilor de tren. Ma intorc si ma uit inspre banca lasata singura undeva vad cainele de mai devreme iesind de sub banca mirosind ceva pe jos. Apoi ma uit din nou la ceas care arata acum 6 fara 14 minute. „eh…macar s-a miscat” spun intr-un mod sarcastic cu voce tare. Apoi aud un chicotit suav din dreapta mea. Ma intorc repede si vad o tipa stand la fel ca mine uitandu-se fix , parca ascultandu-ma ce aberam  pana in acea clipa. „aaaa….buna” exclam tamp. „buna” spuse ea zambind. „cine esti?” ma intreaba, „pai…” aici mi-am dat seama ca nu stiam ce sa-i raspund…dar era al dracului de frumoasa.

Nota personala : de continuat .

Dragostea ca o pereche de pantofi


Superba piesa, descrierea perfecta:

I. E cat se poate de normal

Ma uit la tine cum iti mai arunci niste pantofi
Pentru ca s-au rupt si sunt foarte vechi
Nu-ti mai trebuie, n-ai ce sa faci cu ei
E cat se poate de normal
Doar n-ai sa mergi toata viata cu aceeasi pereche de pantofi
N-o sa porti aceeasi poseta sau aceiasi cercei..

Refren : Dar daca nu-ti mai trebuie dragostea mea..
Daca nu mai ai ce sa faci cu ea..n-o arunca asa
Mai bine aseaz-o undeva
Aseaz-o intr-un loc cu multa lume..pe o strada aglomerata
Sau intr-o sala de cinema
Poate o gaseste cineva si-are nevoie de ea…
Aseaz-o undeva, aseaz-o undeva ..dak nu-ti mai trebuie dragostea mea ..

II. E cat se poate de normal sa se-adune foarte multe chestii
De care nu mai ai nevoie
Te lovesti de ele prin casa..si le-arunci pe toate intr-o zi..
Ma gandesc c-asa se-ntampla si cu dragostea mea
Te impiedici prin casa de ea
Si te gandesti intr-una ca n-are nici un rost s-o mai tii

Refren

III. Si nu te gandi ca dac-o s-o lasi pe strada
O sa dea o masina peste ea
Ar fï spectaculos..dar nu sunt eu atat de norocos…


Dintre sute de cuvinte


Proza in versuri

~Fara continut si fara text~

Sunt blog-urile campurile de batalie ale oamenilor contemporani cu un iq mai mare decat cel mediu sau sunt doar o alta forma imatura de a te „lua” de cineva atunci cand nu ai inspiratie ? Foarte multa lume am vazut prezentand ambiguu ( ca doar asa se face ) o alta persoana despre care au avut o impresie proasta. De la vedete pana la simpli posesori de blog-uri , toata lumea „vorbeste” despre caractere generale care apartin acelor „insi individuali si unici” . Sa fim seriosi, maturiza-ti-va, daca aveti ceva de zis…ziceti.

~Cuvintele par doar un pretext~

De ce scrie lumea ? De ce scriu eu ? Sincer nu stiu, nu fac bani, nu caut admiratori prin asta, teoretic nu obtin nimic, practic ma bucura cand aflu ca e placut ceea ce fac.

A venit primavara si parca totul e mai verde anul asta, am fost in parc cu o chitara si un Mircea energic si ne-am bucurat de atmosfera. Spre surprinderea mea, multa lume tragea adanc in piept aerul parcului Cismigiu si simteau atingerea ierbii de langa apa, la stanga de pod. Nu pot sa zic ca am un repertoriu melodic pe masura atmosferei, dar au mers una cu alta frumos. In dreapta noastra mai era un grup de pustani cu chitara, care cantau un punk suparat, in dreapta erau cupluri care se sarutau, radeau etc, in fata noastra era o fata care statea sprijinita cu spatele de pom si privea in apa cu un pix si un caiet si acolo in mijloc eram noi …probabil cei mai straini pentru acea iarba. Am cantat si am ras si noi in timp ce soarele a fugit dintr-o parte in alta si in scurt timp au venit alte 2 persoane si ni s-au alaturat. Totusi exista si astfel de oameni, care vin si se aseaza langa tine fara sa te cunoasca in prealabil si sa va purtati de parca a-ti fi fost prieteni de-o viata. Nu pot spune decat … Frumos.

~Pentru ce? nici eu nu stiu~

Uneori e greu sa iti aduni ideile, stii ca ele sunt acolo si incerci sa le cauti…vin si fug, niciodata nu stau. Imi imaginez ca asa se scriu si cantecele, lucru ce vreau sa-l incerc si eu sa vad ce iese, inspiratie vine din orice, de la zambetul unui copil, de la doi fluturi care se alearga, de la pisica mea care nu face nimic toata ziua, de la fata care tot amana intalniri.

~ Poate ca sa aflu, de-aia scriu ~

Uneori scriem ca sa dezvaluim raspunsuri la sentimente, idei, ganduri, vorbe … alteori scriem ca sa gasim raspunsurile. Lucruri simple sau complexe, scrise de pustani sau de maturi, versuri, proza, informale sau formale pe un servetel sau pe sticla, chiar si pe copacul din parc unde a ramas un ” S + V = forever ” scris cand eram mici … iata ca a scrie pe ceva care va fi acolo …poate pentru totdeauna, nu inseamna ca va dura pentru totdeauna.

~O stupida poezie~

Micile declaratii facute in scris. Diplomele tampite date parintilor cu titlul de „Cei mai buni parinti” … sau felicitarile din buchetul de trandafiri de Sf Valentin „Te voi iubi pana la sfarsitul timpului” (…nostru impreuna), am scris o poezie tampita unei foste in care am varsat numai lucruri pe care mi le doream, am cautat acea foaie pe care am scris o gramada…si nu o gasesc…nu mai imi aduc aminte decat „Mici minuni asa ca tine” si alte dulceturi scrise de un pustan indragostit pe care probabil il voi reintalnii la urmatoarea pasiune. Am fost destul de mandru de ce am scris ca sa fac 2 exemplare…pierzand exact cel pentru mine, asta e … mai am cuvinte si pentru alte fete, poate chiar mai bune.

~Scurta, dedicata mie~

Uneori desi imi doresc sa scriu pentru altcineva, ajung sa scriu pentru vesnicul egoist, orgoliosul si imaturul eu … ca sa o citez pe o fosta iubita. Iata-ma jucandu-ma de-a scriitorul, ceva ce nu sunt decat din an in paste, cand se strang prea multe si simt nevoia sa le dau afara prin degete, pe taste, pix si-asa mai departe, varsandu-le pe foi intr-un stil negandit ci de la sine.

~Daca vrei o impart cu tine~

Stupida mea poezie nu valoreaza nimic. Dar daca vrei, ti-o dau tie…in fond eu n-am ce face cu ea, nici tu daca ma gandesc bine. Hmm, hai ia-o …nu vrei ? bine da-mi-o inapoi, te-ai razgandit ? …a …pai bine…nu …inca vreau sa o impart cu tine. Bineinteles ca poti sa o pastrezi. Poftim ? maine ? …ok, probabil tot aici o sa fiu.

~Impatureste-o si pune-o la cutie~

Probabil materialul cel mai de pret pe care mi-as dori sa scriu…ar fi pielea ei, dar… nu cred ca as scrie cu si in cuvinte…ci, folosind cerneala invizibila folosindu-mi degetele, apoi m-as imbata cu tot ce inseamna ea astfel incat sa nu mai stiu sa scriu…sa nu-mi iasa litere ci linii frumos desenate imaginar de-alungul trupului ei, uscate apoi de respiratie prea apropiata pentru o legatura amicala. In ea as vedea viata, muzica, armonie, inspiratie si primavara…calda…linistita…cu ploile ei lente si monotone care te indeamna la somn si noptile cu vant puternic care sa-i tradeze aparentele din timpul zilei.

E usor sa scrii. Oricine o poate face chiar, puneti titlurile paragrafelor mele de aici … poate iese o poezie, incercati   …   vedeti ? deja sunteti scriitori mai buni decat mine.

We Walk Alone


Pentru toata lumea.

Notiunea de un Ea pentru un El si invers este deja un cliseu in care nimeni nu mai crede. Cate sfaturi nu ati primit legate de acea persoana care „va venii” ? In cate persoane ati cautat acel sfarsit de „poveste” ? Cei mai multi probabil in nici una, ci au luat totul ca atare, iar cei putini poate ca in cateva persoane care si-au lasat amprenta acolo, stiti voi unde. Si totusi exista acest drum pentru fiecare, numai pentru fiecare.

Ascultand „Boulevard of Broken Dreams” pe care am invatat-o recent la chitara mi-a venit aceasta idee despre aceasta tema, veche. Si acum ca sa fiu rau, ma refer numai la cei care privesc lucrurile intr-un mod amanuntit si special, printre care si prietenul meu bun, Mircea. Sa presupunem ca totul este un drum pe parcursul caruia intalnesti persoane pe care le iubesti, si-atunci intervine notiunea de „a nu merge singur” si pasesti alaturi de acea persoana, iar drumul devine voios si fericit.

Eu am aceasta conceptie despre acea Ea. Iata cum gandesc eu si cum arata aceste ganduri despre tine puse pe „hartie”:

Sunt atat de multe lucruri pe care vreau sa le spun incat nu stiu de unde sa incep asa ca o voi lua din mijloc. Nu voi stii decat tarziu cine esti tu si poate nici atunci. Sunt curios daca te-am vazut vreodata si ca un simplu tip am admirat o fata care mi s-a parut atragatoare, dar care nu stiam ca esti de fapt tu, la fel cum si tu poate m-ai observat, poate nu si nu stiai ca sunt eu. De cate ori am trecut pe langa tine pe strada fara sa te cunosc ? De cate ori am tras cu ochiul in metrou la cartea pe care o citeai cand stateai langa mine? De cate ori aceste lucruri oare ? Nu am cum sa le masor. Oare si tu acum scrii pe blog-ul tau si iti expui ideile „brute” despre o tema asemanatoare sau oare esti cu un tip pe care-l placi foarte mult si crezi ca el sunt eu? Ma intreb daca si tu gandesti aceleasi idei despre conceptia el-ea ?

Stiu ca te plac deja pentru ca asa e scris, dar … daca greseste unul din noi si strica firul narativ? Daca ne pacalim cu alti actori ? Oare care este culoarea ta favorita ? Ce coincidenta…si a mea. Ma intreb ce fel de personalitate esti… oare ai momente de visare …si te gandesti cine sunt sau poate esti o realista intepatoare care probabil citesti acum si ma crezi un tip care n-are nimic de spus…daca da, de ce mai citesti ?

Ideea generala e ca orice am face, legatura dintre noi va fi intotdeauna… fie ea si in cazul in care nu ne cunoastem.

Fie si daca gresim si „piesa” noastra nu se va juca in veci pe „scena”. Poate am fost deja impreuna si sansa e ratata deja , iar toate viitoarele noastre ganduri sunt de prisos. Nu vom stii decat atunci cand va fi prea tarziu. Partea proasta e ca nu sunt decat 2 posibilitati : ori ne nimerim ori nu. Intr-o gandire lunga : ori e ceva minunat ori e ceva comun caci greseala e deasa si comuna.

Totusi parerea mea este ca tu nu vei citii niciodata acest blog si aceste cuvinte, poate te-am cunoscut, poate te voi cunoaste maine, poate ne vom vedea prin 2025. Cert este ca stiu ca esti acolo undeva, si chiar si acum desi este 1:27 a.m. poate te uiti pe geam prin noapte asa cum fac si eu si te gandesti cine sunt, unde sunt si ce fac chiar acum.

Si in ziua cand ne vom intalni, vom fi atat de nesimtiti unul cu celalalt incat nici nu ne vom da seama ca in sfarsit ne-am gasit. Nu … vom lua totul ca atare caci asa este viata. Si oare cine are grija de toate lucrurile astea? Nimeni, doar noi. Totul ce tine de dragoste este un mare paradox, un mozaic de fapte inexplicabile si contradictorii care uneori functioneaza, alteori nu…o forta care leaga 2 persoane care de fapt s-au cunoscut dintotdeauna si o forta care nu permite aceste persoane sa fie impreuna uneori. Tot ce stiu este ca acest drum este mult mai frumos cand aud „Nu mergi singur”, dar am invatat multe, si am invatat cum sa nu sufar de durere de picioare si de oboseala ci sa privesc lucrurile … ca atare, chiar daca acest blog -si acum ca sa-l citez pe profesorul meu de la Universitatea DeSalles- „Tulbura lumea prin ideile si conceptiile mele expuse pentru ochii tuturor”. Cine stie … poate e adevarat, poate nu.

Asa ca, anonima mea preferata, te las acum sa digeri aceleasi ganduri. Si te indemn sa iei totul ca atare caci viata se roteste atunci cand nu o gandesti. Du-te si saruta-te cu tipul cu care esti si dai cu „te iubesc”-ul … pana cand te voi calca pe picior in autobuz si imi vei spune ca sunt un bou.

\\ Jack a simtit nevoia sa dea comment aici pentru ca am incercat sa-i fur prietena si a simtit nevoia sa latre si el cumva (aici si pe youtube) in speranta ca ma va atinge si ii voi lua in considerare falsa supozitie. Esti un tip destept, dar prea gelos. Chilleaza-te …barbatule ! \\

Despre competitie


Iti vine sau nu sa crezi aceasta e tema mea pentru Marketing la facultate. M-am gandit cum sa imbin un proiect de facultate cu ideile si parerile proprii si mi-a bubuit capu la asta:

Toti primim acea invatatura de „sa fi cel mai bun in tot ce faci”, dar cati dintre noi chiar merg pe ideea asta ? Desigur acum vei spune ca majoritatea isi doresc sa faca acest lucru, evident. Si in viata cand iti depui un C.V. la o firma incerci sa le arati ca tu esti cel mai bun pentru acel post, incerci sa te vinzi cat mai scump, mai bine decat toti cei care au depus C.V.-uri acolo. E o concurenta indirecta intre tine si ei.

Inainte de calitatile si abilitatile fiecaruia se afla spritiul competitiei. Sunt persoane care traiesc dupa legea infrangerii adversarului in orice, oricum si pentru orice, doar pentru a-si masura abilitatile. Acestia deobicei au toate armele necesare sa duca orice lupta si devin mai puternici cu fiecare victorie, dar si cu fiecare infrangere. In economie la firmele mai mici si medii competitia exista doar pentru a castiga cea mai mare parte din profitul posibil pe acea piata. La firmele mari, pe langa acest scop, exista si dorinta de a fi pur si simplu cei mai buni in acel domeniu.

„Oamenii iubesc invingatorii”. Sa castigi incontinuu e imposibil, sa pierzi si apoi sa castigi e o placere. Abilitatile si capacitatile fiecaruia nu trebuiesc nici ele neglijate, ele sunt baza oricarei competitii, ambitia singura nu-ti va aduce niciodata trofeul, dar iti va cumpara un bilet pentru acea competitie. Daca ar fi sa punem totul intr-o piramida, la baza ar fi cei care nu au nici un tel in viata si care traiesc dupa „legea scuipatului”. Cu un nivel mai sus ar fi cei care realizeaza lucruri generale si care se multumesc cu acea situatie. Apoi urmeaza cei care tintesc un anumit scop, nu imposibil, si care lupta pentru a-l obtine. Multi ar spune ca piramida se opreste aici, dar mai este si un ultim nivel, cel al oamenilor care tintesc intotdeauna mai sus. Ideea este asemanatoare cu cea a unui arcas care trage spre o tinta, sageata are prostul obicei de a lua o traiectorie curbata in jos (ca si in viata, tentativa multor lucruri,idei, actiuni etc) asa ca arcasul nostru trebuie sa traga intotdeauna mai sus de tinta ca sa o loveasca. Cine reuseste sa gandeasca asa va avea intotdeauna ce-si doreste si poate chiar mai mult.

Toate firmele de succes privesc competitia ca cel mai important lucru, pentru ca asta ajunge intr-un final sa stabileasca nivelul firmei. Ele duc aceasta lupta prin calitatea produselor sau serviciilor si prin promovarea lor creand astfel imaginea firmei in fata cumparatorului.

La nivel de individ, lasand la o parte toate companiile si firmele, brandurile si reclamele, in viata castiga cei puternici, cei care privesc concurenta ca pe o scara, doborand obstacol dupa obstacol, adversar dupa adversar pentru a ajunge cat mai aproape de succes.

Reteta succesului nu este una prestabilita, vine in toate formele si marimile, variaza in functie de individ, dar depinde de fiecare cum paseste pe acest drum.

Dansezi ?


Dupa ce am fost in pana de idei, dar mai mult de interes pentru micul meu blog, m-am gandit sa nu-l las totusi prada prafului de pe web. Deci iata :

Plimbandu-ma pe-acolo printre multimea de oameni care dansa si se simtea bine pe nu mai stiu ce gen de muzica cautandu-mi si eu un loc unde sa ma zbucium in multime am gasit-o pe ea. O pustoaica, cine stie de unde venea, dar parea o tipa interesanta. Mi-a facut cu ochiul, purta un tricou cu AC / DC si probabil atunci am zis cea mai tampita fraza de agatat posibila legata de acest nume. „Sa zicem ca tu esti AC, iar eu DC…” si m-am apropiat de ea .

Am inceput sa ne miscam unul langa altul pe muzica si sa impartasim niste vorbe. „Siii…eu sunt Vic, tu ? ” … ce a urmat a fost numele si mainile ei pe dupa gatu meu. Numele nu e atat de important ci situatia in sine. Acum imi aduc aminte ce melodie era, una de la Guns. Nu sunt un dansator grozav, dar nici cel mai praf, bun pentru ea oricum. Am luat-o ca pe orice alta tipa dintr-un pub, adica fara asteptari prea mari gen cultura si un grad ridicat de personalitate…in fond cautam doar distractie.

Spre surprinderea mea lucrurile nu s-au oprit la dans si am ajuns la o masa discutand cu 2 beri in fata despre cum se pot schimba unii oameni pe care-i credeai ajunsi la o forma, sa zicem, definitiva. Despre cum isi schimba total pasiunile si persoanele cu care stateau fara motiv chiar si pe la 20-23 de ani. „Hey suntem tineri …toti ne schimbam incontinu” i-am zis. „Da…dar incepi sa pierzi din gasca astfel si ajungi si tu sa te schimbi din cauza lor”, „Nimeni nu te obliga sa schimbi nimic la tine doar pentru ca cei cu care te distrai au devenit cei care te plictisesc sau care se plictisesc.” .

Peste vreo ora si inca 2 sticle de bere, am ajuns la „Relatia mea cu fostu’ s-a terminat aiurea…dintr-o data si nu l-am inteles. Mi-a parut rau o perioada, dar da-l draku…consider ca el a pierdut, dar tu ? ” … „ah..eu…am avut o prietena si am pierdut-o ca am fost dur si rau cu ea” . „HAha cum mah ?” .. „Uite asa bine…nici eu nu stiu.” . Probabil ca asta este formula stas de a incheia discutia despre fostii la un anumit punct dorit de tine „…nu stiu”. Apoi a urmat un moment de liniste in care fiecare mai lua cate o gura de bere si se holba la cum cei din jur cad unu cate unu pe scaune obositi, beti, etc. Era vreo 2 dimineata.

Era vreo 10 si 15 dimineata cand m-am ridicat buimac de somn la mine in pat. Stiam ca m-am distrat aseara, dar nu imi puteam aduce aminte ce s-a intamplat cu tipa aceea. Am vrut sa ma ridic din pat, dar cand am intors capul am vazut-o langa mine dormind. Am zambit, dar foarte vag stiind ca nu va fi ceva de durata…si nu a fost.