Ma ajuti sa-mi urc bagajul in tren te rog ?


…. Oh haide…ba am un bilet, numai ca nu stiu unde e !!

Degeaba incercam sa-i explic, verdictul meu a ramas sa cobor la urmatoarea statie. Era cat se poate de dimineata, soarele abia obtinuse avantajul peste orizont cand trenul meu trase la peronul central al altei gari…de care evident, nu stiam.

Am observat ca eram singurul pasager care cobora aici, sau care era fortat sa coboare aici. Nici n-am coborat bine ca trenul deja o luase din loc. Probabil ca nici nu era socotit sa aiba statie aici, noroc cu mine ca i-am dat planurile peste cap si ca probabil am cauzat o mica intarziere in programul tuturor. „Super…minunat…a cata oara e asta ?”, apoi nervos lovesc trenul pus incet in miscare cu ghiozdanul… „Da…du-te”. Nu-mi statea in fire sa fiu nervos in astfel de situatii, deja veteran in a nu fii in stare sa iau un tren pana la capat. De obicei taceam si nu ma manifestam in modul asta. Mi-am bagat adanc mainile in buzunarele gecii, apoi in cele ale blugilor…”Unde naiba esti…” zic in soapta in timp ce ma perchezitionam. Stiam ca aveam intr-adevar un bilet pe undeva, dar unde e ?

Eram de-a dreptul nervos pe mine pentru ca nu m-am invatat, dupa experientele precedente, ar fi trebuit sa-mi dau seama ca trebuie sa ai acel bilet la indemana, nu sa astepti sa vina controlorul si apoi sa te scotocesti. Nici macar nu m-am obosit sa-l pun bine, de fiecare data ma urcam in alt tren plin de sperante si cu ochii-n zare si gandurile-n vant ca sa-mi pese de o bucata de hartie ce atesta prezenta mea in acel tren. Peronul era gol, alt tren nu era, si oameni erau mai putini, dar macar erau de data asta. Totusi nu ma simtieam prea sociabil. Am luat-o la picior in cautare de cafea.

 

Plimbandu-ma pe peron ca sa nu adorm, mi-am ridicat privirea si am vazut o tipa care astepta. Pentru o secunda am avut intentia sa „o intreb cat e ceasul”…dar am ales sa ma intorc pe calcaie pentru ca nu a iesit bine ultima situatie asemanatoare si nu eram intr-o zi fericita. Nu avea mult bagaj, doar o geanta mai mare langa ea. Era destul de racoare afara si era imbracata bine din toate punctele de vedere, si aratos, si calduros. Mi-a placut, a avut acel ceva care iti opreste privirea si mintea asupra ei, sa te faca sa o duci intr-o secunda printr-o intreaga aventura posibila si imposibila alaturi de tine intr-un gand „la secunda”.

Deja faceam ceva folositor, incalzeam o banca, stand cu mainile ascunse in maneci, un pic infrigurat, boscorodind soarele care nu-si facea treaba cum trebuie. Am inceput sa ma gandesc daca locul in care voi ajunge va avea nevoie de un tip ca mine, ce voi face defapt acolo, care va fi scopul meu ? Am inceput sa gandesc prin camasa si pantofii pe care ii purtam, evoluasem un pic de la ultima mea urcare in tren, desi tot tineam adidasii si tricoul in ghiozdan, ok, am mintit, tricoul era pe sub camasa din motive de criza de caldura.

Mi-am adus aminte de biletul meu fantoma, asa ca am decis sa-l gasesc de data asta din timp. Am pus ghiozdanul pe genunchi decis sa-mi vanez biletul pana in panzele albe ale ghiozdanului…ce ? Voi n-aveti ghiozdan facut din panze albe in care se poate pierde un bilet ? .

Apoi o voce mi-a scos ochii din ghiozdan.

„Scuza-ma…ma poti ajuta sa-mi urc si eu bagajul in tren ? ”  … zise tipa de mai devreme suav si un pic timid. Ce era sa fac ? Doar nu o puteam lasa singura, daca pierdea trenul… ? Mi-am pus ghiozdanul in spate grabit sa o ajut, uitand de ceva…

Reclame

Sens, echilibru, fericire


Ciudat…caci scriu aproape la aceeasi ora. Desi acum este 23:18 fata de ultimul meu post care a fost pe la 23:04 parca… in fine, de ce am zis asta ? pentru ca acest post se va lega de cel de inainte. Ceva important s-a schimbat in viata mea si de ceva vreme ma gandesc cum sa exprim acest lucru intr-un mod potrivit care sa nu-i minimizeze importanta sa. Nici acum nu sunt sigur daca voi reusi, dar i’ll give it my best. Here goes :

………………………………………………………………………..

“aaaa….buna” exclam tamp. “buna” spuse ea zambind. “cine esti?” ma intreaba, “pai…” aici mi-am dat seama ca nu stiam ce sa-i raspund…

Dar nu ma puteam uita in alta parte decat in ochii ei verzi deschisi, ca un invers al ochilor mei verzi inchisi. Am observat ca era un pic timida, caci nu dura mult pana isi indrepta privirea in fata pentru a ascunde zambetul ei jucaus si cald. Uitandu-ma curios la ea am observat ca incet incet gara in care eram reusise sa invinga racoarea diminetii, aerul se incalzea si soarele nu mai parea neprietenos. Timpul se oprise in loc pentru cateva secunde ca sa-mi dau seama ce se intampla, brusc mi-am amintit ca nu i-am raspuns la intrebare, grabind un raspuns aproape ca as fi zis orice, i-am spus “eu sunt V.” si am intors si eu privirea repede de frica sa nu isi da seama ca ma holbam la ea de vreo cateva minute. „C.” a raspuns scurt. ~hmm, dar e econoama in cuvinte nu gluma~ m-am gandit rautacios un pic.

Fiecare isi ascundea timiditatea asa cum stia mai bine, ea evitand ochii mei, iar eu vorbind in continu. Ma simteam ciudat, dar bine, fugise sentimentul de nesiguranta, de singuratate. Am reusit sa gasesc pe acel peron strain o persoana care aparent astepta acelasi tren ca si mine. Si ea avea o valiza mare langa ea, plina cu toate lucrurile care au facut-o sa fie cea care este in acel moment. Imi amintisem de rucsacul meu abandonat pe banca, m-am intors si m-am ridicat repede sa-l iau, apoi m-am asezat la locul meu langa ea. „Ce ai in el?” ma intreaba curioasa. „oh…pai nimicuri” i-am raspuns, dar de frica sa nu par ca o resping am continuat „o sa-ti arat in tren”. „ok” mi-a raspuns fericita intorcandu-si privirea din nou.

Un sunet puternic s-a auzit din spate, un tren intrase in gara in sfarsit si imediat peronul s-a populat cu oameni grabiti. Gara arata cu totul altfel decat atunci cand m-am trezit ametit pe banca. ne-am ridicat amandoi si ne-am retras langa un stalp alaturi de rucsacul meu si de valiza ei.

Totul a prins viata, inca nu intelegeam ce se intampla, de ce totul este viu dintr-o data, dar de teama sa nu se simta si ea ciudat mi-am intors atentia asupra ei. „Ce bine ca e cald…” ce era sa zic ? cand nu stii ce sa zici, fa referinta la vreme, merge intotdeauna. „Intr-adevar, imi place sa fie cald, primavara este anotimpul meu favorit, dar al tau ? ” a spus. „aaa tot primavara” si mie imi place caldura, mai ales dupa frig. „Sper sa fie cald cand ajungem” a spus razand. Am zambit si eu si am vrut sa o fac sa se simta bine si i-am spus „Va fi”. De parca aveam eu vreo putere de a influenta vremea, dar defapt imi doream doar sa ii fie cald acolo unde vrea sa ajunga.

Incet incet imi era din ce in ce mai draga, iar lumea mai vie, totul se simtea atat de normal si real alaturi de ea incat doream sa ma urc in acelasi tren cu ea oriunde ar duce el. Ma uitam timid la mana ei si nascoceam planuri cum sa o iau de mana astfel incat sa nu para ciudat. Soarele inca nu se ridicase foarte bine pe cer dar depasise linia orizontului, cel putin asta vedeam deasupra sinelor de tren ducand departe de gara. Mi-am facut curaj si am prins-o de mana, nu a schitat nici un gest decat ca a strans si ea din mana. Inima nu mai imi statea locului, iar eu tremuram tot. ~ce naiba…controleaza-te, poarta-te ca un barbat~ ma gandeam certandu-ma pentru comportamentul copilaros. Ea se controla foarte bine, nu puteam sa-mi dau seama ce ii trece prin cap, dar simteam o puternica dorinta de a dezlega acel mic mister. Era foarte frumoasa in lumina soarelui care acum ii atingea fata si ii facea ochii si mai frumosi decat erau, imi cam pierdusem toate cuvintele. Am incercat sa ma gandesc la ceva inteligent ca sa o pot saruta, dar in fond iubirea nu e niciodata ceva moral ci ceva ce simti asa ca am intrebat-o pur si simplu „pot sa te sarut? ” ~oh bravo geniule…superb gandit~ , nu a zis nimic insa a dat din cap ca da zambind in continuare. Si asa ne-am sarutat, iar totul pentru mine s-a intors la 180 de grade. Am inceput sa-mi aduc aminte cine sunt, ce fel de tip sunt, ce promisiuni imi facusem, totul.

De departe s-a auzit inca un sunet de tren. M-am intors sa vad pe ce linie vine si l-am vazut. Venea pe linia peronului la care asteptam noi. „Uite-l.” am exclamat linistit strangand-o in brate uitandu-ma inspre trenul ce il asteptam de atata vreme. „Intr-adevar, vine” a spus si ea cu capul pe pieptul meu.

Trenul nu avea directie, dar nu ne pasa. Inca nu stiam ce gandeste complet, dar o placeam din ce in ce mai mult si imi doream sa-i fie cald acolo unde vom ajunge. Sa fie fericita si atunci puteam sa fiu si eu fericit alaturi de ea.

~Sfarsit, insa doar pentru articol~

Idei, trenuri , ora 6 , persoane


Deschid ochii incet si privesc in jur. Imi dau seama ca sunt intr-o gara pe care nu o

recunosc. Nu este nimeni in jur si se simte frigul de dimineata, iar in dreapta primele raze sparg intrarea catre peroane. Nu-mi aduc aminte unde vroiam sa plec, de unde vin sau motivul pentru care am vrut sa prind Trenul de la ora 6. Nu am decat un rucsac langa mine pe banca ce presupun ca e al meu.

Nu reusesc sa vad pe nimeni nicaieri, am o durere tampita de cap si as bea o cafea. Ma asez mai comod pe banca incalzita se pare de cateva ore bune de asteptat. Ma uit in stanga si in dreapta de-alungul sinelor, nimic…nu trece absolut nimic. Nici macar nu stiu din care parte ar trebui sa vina si mi-e prea lene sa ma orientez dupa restul lucrurilor din gara. Oare am bilet ? Nici nu stiu, nici nu-mi pasa.

Ce dracu caut eu intr-o gara la ora asta ? Se pare ca nu era o calatorie ce s-a vrut prea lunga pentru ca am lucruri putine la mine. Practic doar hainele si … si rucsacul de langa mine. E o gara murdara…umeda…se simte mirosul de mucegai, de metal, de trenuri incalzite si totusi nimic nu misca. Ah .. uite un ceas deasupra la ce cred eu ca e intrarea. Arata 6 fara 15 minute. Nu mai e mult, ce bine ca m-am trezit la timp. Imi iau rucsacul si il deschid. Observ ca in el erau niste nimicuri dragi mie : cateva poze, un portofel negru, un carnetel si cateva bucati de hartie ce pareau bilete vechi compostate. Il pun langa mine unde era si incep sa-mi frec mainile si sa ma uit in jur dupa un automat de cafea. Nici unul…si totusi…in ce gara sunt ?  Nu este nici un nume pe nicaieri, nici o placuta, nici un om sa intreb.

De-odata de undeva din spatele meu iese pe peron un om in costum, aranjat, tinand o servieta in mana. Era grabit si se uita alert la ceas facand ture pe peron. Ma ridic si ma duc inspre el. „Scuza-ti-ma… stiti cumva…”  se uita la mine ciudat, deschide gura dar nu intelegeam nici un cuvant. Apoi se aude un sunet de tren de departe, ma intorc sa vad daca se apropia vreunul insa nimic. Revin cu privirea la ciudatul om, dar acesta disparuse. „Ce dracu…” exclam si ma frec tampit la ceafa.  Ma intorc cuminte pe banca mea uitandu-ma in jur dupa altcineva.

Deschid din nou rucsacul si scotocesc adanc in el. Dau de un plic de cafea 3 in 1 . „Foarte tare…si cum il fac? ” il trantesc inapoi de unde l-am gasit si mai caut. Scot o poza in care eram eu si cu inca o persoana pe care nu o recunosc, nici nu o pot descrie, dar simt ca imi este apropiata. Ridic privirea buimac si pun poza la loc.

De sub banca iese un catel ciufulit si vagabond care vine si incepe sa se frece de picioarele mele. „Heeey ce faci ? … si tu esti pierdut ? ” ii spun mangaindu-l pe cap si parca asteptand un raspuns. Se tolaneste peste adidasii mei si il ia somnul imediat. „Grozav…macar imi tine de cald…” spun eu.

Dar cat o fi trecut de cand m-am uitat la ceas ? Ridic privirea spre ceasul de mai devreme care arata tot 6 fara 15 minute. „Huh ? …dar cum ? ” exclam eu. Incep sa ma uit in jur iarasi dar mai haotic si pierdut. Din aceeasi parte iese acelasi domn cu diplomatul urmand acelasi drum facand aceleasi gesturi. „Ok…incepe sa devina al dracului de ciudat” imi zic. Ma uit in jos si catelul nu mai era. Cand a plecat caci nu am simtit ? Din nou acelasi sunet de tren din departare rupe linistea din jur. „Unde naiba sunt ? ” imi spun incepand sa ma panichez.

Ma ridic ametit si ma indrept spre marginea peronului si ma asez in fund cu picioarele atarnand undeva deasupra liniilor de tren. Ma intorc si ma uit inspre banca lasata singura undeva vad cainele de mai devreme iesind de sub banca mirosind ceva pe jos. Apoi ma uit din nou la ceas care arata acum 6 fara 14 minute. „eh…macar s-a miscat” spun intr-un mod sarcastic cu voce tare. Apoi aud un chicotit suav din dreapta mea. Ma intorc repede si vad o tipa stand la fel ca mine uitandu-se fix , parca ascultandu-ma ce aberam  pana in acea clipa. „aaaa….buna” exclam tamp. „buna” spuse ea zambind. „cine esti?” ma intreaba, „pai…” aici mi-am dat seama ca nu stiam ce sa-i raspund…dar era al dracului de frumoasa.

Nota personala : de continuat .

We Walk Alone


Pentru toata lumea.

Notiunea de un Ea pentru un El si invers este deja un cliseu in care nimeni nu mai crede. Cate sfaturi nu ati primit legate de acea persoana care „va venii” ? In cate persoane ati cautat acel sfarsit de „poveste” ? Cei mai multi probabil in nici una, ci au luat totul ca atare, iar cei putini poate ca in cateva persoane care si-au lasat amprenta acolo, stiti voi unde. Si totusi exista acest drum pentru fiecare, numai pentru fiecare.

Ascultand „Boulevard of Broken Dreams” pe care am invatat-o recent la chitara mi-a venit aceasta idee despre aceasta tema, veche. Si acum ca sa fiu rau, ma refer numai la cei care privesc lucrurile intr-un mod amanuntit si special, printre care si prietenul meu bun, Mircea. Sa presupunem ca totul este un drum pe parcursul caruia intalnesti persoane pe care le iubesti, si-atunci intervine notiunea de „a nu merge singur” si pasesti alaturi de acea persoana, iar drumul devine voios si fericit.

Eu am aceasta conceptie despre acea Ea. Iata cum gandesc eu si cum arata aceste ganduri despre tine puse pe „hartie”:

Sunt atat de multe lucruri pe care vreau sa le spun incat nu stiu de unde sa incep asa ca o voi lua din mijloc. Nu voi stii decat tarziu cine esti tu si poate nici atunci. Sunt curios daca te-am vazut vreodata si ca un simplu tip am admirat o fata care mi s-a parut atragatoare, dar care nu stiam ca esti de fapt tu, la fel cum si tu poate m-ai observat, poate nu si nu stiai ca sunt eu. De cate ori am trecut pe langa tine pe strada fara sa te cunosc ? De cate ori am tras cu ochiul in metrou la cartea pe care o citeai cand stateai langa mine? De cate ori aceste lucruri oare ? Nu am cum sa le masor. Oare si tu acum scrii pe blog-ul tau si iti expui ideile „brute” despre o tema asemanatoare sau oare esti cu un tip pe care-l placi foarte mult si crezi ca el sunt eu? Ma intreb daca si tu gandesti aceleasi idei despre conceptia el-ea ?

Stiu ca te plac deja pentru ca asa e scris, dar … daca greseste unul din noi si strica firul narativ? Daca ne pacalim cu alti actori ? Oare care este culoarea ta favorita ? Ce coincidenta…si a mea. Ma intreb ce fel de personalitate esti… oare ai momente de visare …si te gandesti cine sunt sau poate esti o realista intepatoare care probabil citesti acum si ma crezi un tip care n-are nimic de spus…daca da, de ce mai citesti ?

Ideea generala e ca orice am face, legatura dintre noi va fi intotdeauna… fie ea si in cazul in care nu ne cunoastem.

Fie si daca gresim si „piesa” noastra nu se va juca in veci pe „scena”. Poate am fost deja impreuna si sansa e ratata deja , iar toate viitoarele noastre ganduri sunt de prisos. Nu vom stii decat atunci cand va fi prea tarziu. Partea proasta e ca nu sunt decat 2 posibilitati : ori ne nimerim ori nu. Intr-o gandire lunga : ori e ceva minunat ori e ceva comun caci greseala e deasa si comuna.

Totusi parerea mea este ca tu nu vei citii niciodata acest blog si aceste cuvinte, poate te-am cunoscut, poate te voi cunoaste maine, poate ne vom vedea prin 2025. Cert este ca stiu ca esti acolo undeva, si chiar si acum desi este 1:27 a.m. poate te uiti pe geam prin noapte asa cum fac si eu si te gandesti cine sunt, unde sunt si ce fac chiar acum.

Si in ziua cand ne vom intalni, vom fi atat de nesimtiti unul cu celalalt incat nici nu ne vom da seama ca in sfarsit ne-am gasit. Nu … vom lua totul ca atare caci asa este viata. Si oare cine are grija de toate lucrurile astea? Nimeni, doar noi. Totul ce tine de dragoste este un mare paradox, un mozaic de fapte inexplicabile si contradictorii care uneori functioneaza, alteori nu…o forta care leaga 2 persoane care de fapt s-au cunoscut dintotdeauna si o forta care nu permite aceste persoane sa fie impreuna uneori. Tot ce stiu este ca acest drum este mult mai frumos cand aud „Nu mergi singur”, dar am invatat multe, si am invatat cum sa nu sufar de durere de picioare si de oboseala ci sa privesc lucrurile … ca atare, chiar daca acest blog -si acum ca sa-l citez pe profesorul meu de la Universitatea DeSalles- „Tulbura lumea prin ideile si conceptiile mele expuse pentru ochii tuturor”. Cine stie … poate e adevarat, poate nu.

Asa ca, anonima mea preferata, te las acum sa digeri aceleasi ganduri. Si te indemn sa iei totul ca atare caci viata se roteste atunci cand nu o gandesti. Du-te si saruta-te cu tipul cu care esti si dai cu „te iubesc”-ul … pana cand te voi calca pe picior in autobuz si imi vei spune ca sunt un bou.

\\ Jack a simtit nevoia sa dea comment aici pentru ca am incercat sa-i fur prietena si a simtit nevoia sa latre si el cumva (aici si pe youtube) in speranta ca ma va atinge si ii voi lua in considerare falsa supozitie. Esti un tip destept, dar prea gelos. Chilleaza-te …barbatule ! \\

Dansezi ?


Dupa ce am fost in pana de idei, dar mai mult de interes pentru micul meu blog, m-am gandit sa nu-l las totusi prada prafului de pe web. Deci iata :

Plimbandu-ma pe-acolo printre multimea de oameni care dansa si se simtea bine pe nu mai stiu ce gen de muzica cautandu-mi si eu un loc unde sa ma zbucium in multime am gasit-o pe ea. O pustoaica, cine stie de unde venea, dar parea o tipa interesanta. Mi-a facut cu ochiul, purta un tricou cu AC / DC si probabil atunci am zis cea mai tampita fraza de agatat posibila legata de acest nume. „Sa zicem ca tu esti AC, iar eu DC…” si m-am apropiat de ea .

Am inceput sa ne miscam unul langa altul pe muzica si sa impartasim niste vorbe. „Siii…eu sunt Vic, tu ? ” … ce a urmat a fost numele si mainile ei pe dupa gatu meu. Numele nu e atat de important ci situatia in sine. Acum imi aduc aminte ce melodie era, una de la Guns. Nu sunt un dansator grozav, dar nici cel mai praf, bun pentru ea oricum. Am luat-o ca pe orice alta tipa dintr-un pub, adica fara asteptari prea mari gen cultura si un grad ridicat de personalitate…in fond cautam doar distractie.

Spre surprinderea mea lucrurile nu s-au oprit la dans si am ajuns la o masa discutand cu 2 beri in fata despre cum se pot schimba unii oameni pe care-i credeai ajunsi la o forma, sa zicem, definitiva. Despre cum isi schimba total pasiunile si persoanele cu care stateau fara motiv chiar si pe la 20-23 de ani. „Hey suntem tineri …toti ne schimbam incontinu” i-am zis. „Da…dar incepi sa pierzi din gasca astfel si ajungi si tu sa te schimbi din cauza lor”, „Nimeni nu te obliga sa schimbi nimic la tine doar pentru ca cei cu care te distrai au devenit cei care te plictisesc sau care se plictisesc.” .

Peste vreo ora si inca 2 sticle de bere, am ajuns la „Relatia mea cu fostu’ s-a terminat aiurea…dintr-o data si nu l-am inteles. Mi-a parut rau o perioada, dar da-l draku…consider ca el a pierdut, dar tu ? ” … „ah..eu…am avut o prietena si am pierdut-o ca am fost dur si rau cu ea” . „HAha cum mah ?” .. „Uite asa bine…nici eu nu stiu.” . Probabil ca asta este formula stas de a incheia discutia despre fostii la un anumit punct dorit de tine „…nu stiu”. Apoi a urmat un moment de liniste in care fiecare mai lua cate o gura de bere si se holba la cum cei din jur cad unu cate unu pe scaune obositi, beti, etc. Era vreo 2 dimineata.

Era vreo 10 si 15 dimineata cand m-am ridicat buimac de somn la mine in pat. Stiam ca m-am distrat aseara, dar nu imi puteam aduce aminte ce s-a intamplat cu tipa aceea. Am vrut sa ma ridic din pat, dar cand am intors capul am vazut-o langa mine dormind. Am zambit, dar foarte vag stiind ca nu va fi ceva de durata…si nu a fost.

Manual de instructiune


Atentie !  : Acest post poate fi acuzat de ego-centricitate, ceea ce nu este intentia mea, daca intr-adevar vei face aceasta observatie nu te mai obosii sa citesti.

Hey ! Hai sa vorbim putin despre gemeni. Se spune ca au mai multe personalitati, se spune ca atunci cand esti cu un geaman esti de fapt cu mai multi tipi in acelasi timp. Cei mai multi privesc acest aspect ca ceva rau, dar hai sa analizam putin situatia. Si eu, geaman fidel de meserie implinesc acest aspect. Deci printr-o generalitate inseamna ca sunt mai multi Vic… Sincer cred ca oricine are in el mai multe „versiuni” al eu-lui fiecaruia. Fiecare azi simte dorinta sa poarte blugi, maine short, poimaine pantaloni de stofa si apoi iarasi blugi. Un exemplu abstract desigur, dar e adevarat. La unele persoane chestia asta e mai pronuntata decat la altii. Poftele zilnice de caracter variaza la fel ca si culorile unui cameleon, pornind de la preferinte muzicale, continuand pana la haine si la persoanele cu care-ti petreci timpul, locuri prin care te invarti etc. Si eu am aceste dorinte. Astazi poate te sun sa te invit la o bere pe Motoare, spre seara poate bem un ceai la Rendez-vous, maine vrei sa iesi la un baschet ? si poate spre dupa-amiaza mergem

cu chitarile in parcul Izvor sau la o narghilea in Valea Regilor.  Un dinamism reusit pe care oricine ar trebui sa-l incerce. Deci trecand in revista tipurile mele de Vic avem un Vic ganditor, un Vic rebel, un Vic tandru, un Vic care adora sa fie elegant, un Vic care adora sa-si puna lantz si bratara de piele si sa poarte un tricou cu Kurt Cobain s.a. .

Ideea de a avea toate aceste stiluri si personalitati si a le imbina intr-un mare „tot” care se numeste comportament e intr-adevar ceva greu de obtinut in asa fel incat totul sa mearga in favoarea ta. Nu neg ca am trecut prin perioade de dificultate cand un fel de a fi de-al meu intra in conflict cu altul obtinandu-se un MARE „nimic”. Incet incet iti dai seama cum stau lucrurile si incepi sa imbini armonios felul rebel cu felul calm.

Totusi problemele nu sunt complet rezolvate caci vei intra in conflict cu persoanele care te stiu intr-un

anume fel si tot asa, la fel ca in orice lucru din viata, cand rezolvi ceva apar probleme noi ca sa ai intotdeauna ceva de facut, vezi doamne sa nu te plictisesti sau cine stie ce…

Cei care te stiu foarte bine te accepta oricum, iti observa schimbarile si le adauga la acea imagine generala pe care o au in mintea lor.

Si in ciuda tuturor caracterelor care fac parte la randul lor din caracterul tau -al’ mai mare- ca niste subcategorii, chiar si persoana care este un mozaic de indivizi acolo inauntrul are o linie comuna. In termeni mai accesibili : „cum e el de obicei” . De fapt aceasta trasatura este id-ul pe care il percepem de la cei din jur.  Ceea ce in concluzie rezulta ca multitudinea de trasaturi reprezinta ceva bun, doar daca si „cum e el de obicei” e ceva bun.

Recitind tot ce am scris imi dau seama ca subiectul poate fi foarte dezbatut pro sau contra foarte usor. In orice caz asta e parerea mea, ca a fi capabil sa fi si rebel, si cuminte, sa fi realist, matur si imatur uneori este cea mai marfa chestie din comportamentul unui om, iar asta nu e ceva ce am invatat de demult, ci recent.

Cei de-aici si cei din alta parte


In curand voi pleca in Londra. Dap, voi lasa in urma mea Bucurestiul si voi vedea alta lume si alte locuri. Sunt foarte entuziasmat, visul meu era sa ajung la Londra si iata ! se implineste repede. Luni…pa ! Dai cu cafeaua dimineata la 5, dai cu bagajele, dai cu aeroportul si dai cu avionu si poc sunt acolo. O sa-mi fac un jurnal de bord cu toata excursia si il voi posta pe-aici ca sa imi impartasesc experienta mea londoneza.

Experienta de a calatorii si in alte tari te influenteaza relativ mult. Asta am aflat pe propria piele. E a 2-a oara cand plec din tara, prima oara a fost o excursie in Viena la un concert Bon Jovi ( \m/ ), a fost o experienta super tare, mai ales ca a fost cu o persoana f speciala. Voi vorbi si despre asta alta data. Aici e rubrica gresita. Vezi cum se poarta ceilalti oameni care nu s-au dezvoltat sub aceleasi principii, care nu au beneficiat de aceleasi conditii, de aceeasi cultura. Insusi aerul strain te loveste in fatza cand te dai jos din avion, si apoi primii pasi ii simti ca si cum i-ai face pe luna nu tot pe acelasi pamant doar ca la cateva mii de km distanta de locurile prin care te-ai invartit o gramada de timp.

Apoi, dupa ce trec prin Londra, fac o escala si la Paris. Nici Tour Eiffel nu va scapa ! Voi interactiona si cu francezii care sunt o mentalitate diferita de noi si de londonezi evident. Vor fi o gramada de experiente si intamplari de impartasit, de-abia astept sa le traiesc la maxim, sa ma distrez, sa observ si sa invat despre aceste locuri.

Concluzie : distractie multa !!