Ma ajuti sa-mi urc bagajul in tren te rog ?


…. Oh haide…ba am un bilet, numai ca nu stiu unde e !!

Degeaba incercam sa-i explic, verdictul meu a ramas sa cobor la urmatoarea statie. Era cat se poate de dimineata, soarele abia obtinuse avantajul peste orizont cand trenul meu trase la peronul central al altei gari…de care evident, nu stiam.

Am observat ca eram singurul pasager care cobora aici, sau care era fortat sa coboare aici. Nici n-am coborat bine ca trenul deja o luase din loc. Probabil ca nici nu era socotit sa aiba statie aici, noroc cu mine ca i-am dat planurile peste cap si ca probabil am cauzat o mica intarziere in programul tuturor. „Super…minunat…a cata oara e asta ?”, apoi nervos lovesc trenul pus incet in miscare cu ghiozdanul… „Da…du-te”. Nu-mi statea in fire sa fiu nervos in astfel de situatii, deja veteran in a nu fii in stare sa iau un tren pana la capat. De obicei taceam si nu ma manifestam in modul asta. Mi-am bagat adanc mainile in buzunarele gecii, apoi in cele ale blugilor…”Unde naiba esti…” zic in soapta in timp ce ma perchezitionam. Stiam ca aveam intr-adevar un bilet pe undeva, dar unde e ?

Eram de-a dreptul nervos pe mine pentru ca nu m-am invatat, dupa experientele precedente, ar fi trebuit sa-mi dau seama ca trebuie sa ai acel bilet la indemana, nu sa astepti sa vina controlorul si apoi sa te scotocesti. Nici macar nu m-am obosit sa-l pun bine, de fiecare data ma urcam in alt tren plin de sperante si cu ochii-n zare si gandurile-n vant ca sa-mi pese de o bucata de hartie ce atesta prezenta mea in acel tren. Peronul era gol, alt tren nu era, si oameni erau mai putini, dar macar erau de data asta. Totusi nu ma simtieam prea sociabil. Am luat-o la picior in cautare de cafea.

 

Plimbandu-ma pe peron ca sa nu adorm, mi-am ridicat privirea si am vazut o tipa care astepta. Pentru o secunda am avut intentia sa „o intreb cat e ceasul”…dar am ales sa ma intorc pe calcaie pentru ca nu a iesit bine ultima situatie asemanatoare si nu eram intr-o zi fericita. Nu avea mult bagaj, doar o geanta mai mare langa ea. Era destul de racoare afara si era imbracata bine din toate punctele de vedere, si aratos, si calduros. Mi-a placut, a avut acel ceva care iti opreste privirea si mintea asupra ei, sa te faca sa o duci intr-o secunda printr-o intreaga aventura posibila si imposibila alaturi de tine intr-un gand „la secunda”.

Deja faceam ceva folositor, incalzeam o banca, stand cu mainile ascunse in maneci, un pic infrigurat, boscorodind soarele care nu-si facea treaba cum trebuie. Am inceput sa ma gandesc daca locul in care voi ajunge va avea nevoie de un tip ca mine, ce voi face defapt acolo, care va fi scopul meu ? Am inceput sa gandesc prin camasa si pantofii pe care ii purtam, evoluasem un pic de la ultima mea urcare in tren, desi tot tineam adidasii si tricoul in ghiozdan, ok, am mintit, tricoul era pe sub camasa din motive de criza de caldura.

Mi-am adus aminte de biletul meu fantoma, asa ca am decis sa-l gasesc de data asta din timp. Am pus ghiozdanul pe genunchi decis sa-mi vanez biletul pana in panzele albe ale ghiozdanului…ce ? Voi n-aveti ghiozdan facut din panze albe in care se poate pierde un bilet ? .

Apoi o voce mi-a scos ochii din ghiozdan.

„Scuza-ma…ma poti ajuta sa-mi urc si eu bagajul in tren ? ”  … zise tipa de mai devreme suav si un pic timid. Ce era sa fac ? Doar nu o puteam lasa singura, daca pierdea trenul… ? Mi-am pus ghiozdanul in spate grabit sa o ajut, uitand de ceva…

Reclame