Dintre sute de cuvinte

Proza in versuri

~Fara continut si fara text~

Sunt blog-urile campurile de batalie ale oamenilor contemporani cu un iq mai mare decat cel mediu sau sunt doar o alta forma imatura de a te „lua” de cineva atunci cand nu ai inspiratie ? Foarte multa lume am vazut prezentand ambiguu ( ca doar asa se face ) o alta persoana despre care au avut o impresie proasta. De la vedete pana la simpli posesori de blog-uri , toata lumea „vorbeste” despre caractere generale care apartin acelor „insi individuali si unici” . Sa fim seriosi, maturiza-ti-va, daca aveti ceva de zis…ziceti.

~Cuvintele par doar un pretext~

De ce scrie lumea ? De ce scriu eu ? Sincer nu stiu, nu fac bani, nu caut admiratori prin asta, teoretic nu obtin nimic, practic ma bucura cand aflu ca e placut ceea ce fac.

A venit primavara si parca totul e mai verde anul asta, am fost in parc cu o chitara si un Mircea energic si ne-am bucurat de atmosfera. Spre surprinderea mea, multa lume tragea adanc in piept aerul parcului Cismigiu si simteau atingerea ierbii de langa apa, la stanga de pod. Nu pot sa zic ca am un repertoriu melodic pe masura atmosferei, dar au mers una cu alta frumos. In dreapta noastra mai era un grup de pustani cu chitara, care cantau un punk suparat, in dreapta erau cupluri care se sarutau, radeau etc, in fata noastra era o fata care statea sprijinita cu spatele de pom si privea in apa cu un pix si un caiet si acolo in mijloc eram noi …probabil cei mai straini pentru acea iarba. Am cantat si am ras si noi in timp ce soarele a fugit dintr-o parte in alta si in scurt timp au venit alte 2 persoane si ni s-au alaturat. Totusi exista si astfel de oameni, care vin si se aseaza langa tine fara sa te cunoasca in prealabil si sa va purtati de parca a-ti fi fost prieteni de-o viata. Nu pot spune decat … Frumos.

~Pentru ce? nici eu nu stiu~

Uneori e greu sa iti aduni ideile, stii ca ele sunt acolo si incerci sa le cauti…vin si fug, niciodata nu stau. Imi imaginez ca asa se scriu si cantecele, lucru ce vreau sa-l incerc si eu sa vad ce iese, inspiratie vine din orice, de la zambetul unui copil, de la doi fluturi care se alearga, de la pisica mea care nu face nimic toata ziua, de la fata care tot amana intalniri.

~ Poate ca sa aflu, de-aia scriu ~

Uneori scriem ca sa dezvaluim raspunsuri la sentimente, idei, ganduri, vorbe … alteori scriem ca sa gasim raspunsurile. Lucruri simple sau complexe, scrise de pustani sau de maturi, versuri, proza, informale sau formale pe un servetel sau pe sticla, chiar si pe copacul din parc unde a ramas un ” S + V = forever ” scris cand eram mici … iata ca a scrie pe ceva care va fi acolo …poate pentru totdeauna, nu inseamna ca va dura pentru totdeauna.

~O stupida poezie~

Micile declaratii facute in scris. Diplomele tampite date parintilor cu titlul de „Cei mai buni parinti” … sau felicitarile din buchetul de trandafiri de Sf Valentin „Te voi iubi pana la sfarsitul timpului” (…nostru impreuna), am scris o poezie tampita unei foste in care am varsat numai lucruri pe care mi le doream, am cautat acea foaie pe care am scris o gramada…si nu o gasesc…nu mai imi aduc aminte decat „Mici minuni asa ca tine” si alte dulceturi scrise de un pustan indragostit pe care probabil il voi reintalnii la urmatoarea pasiune. Am fost destul de mandru de ce am scris ca sa fac 2 exemplare…pierzand exact cel pentru mine, asta e … mai am cuvinte si pentru alte fete, poate chiar mai bune.

~Scurta, dedicata mie~

Uneori desi imi doresc sa scriu pentru altcineva, ajung sa scriu pentru vesnicul egoist, orgoliosul si imaturul eu … ca sa o citez pe o fosta iubita. Iata-ma jucandu-ma de-a scriitorul, ceva ce nu sunt decat din an in paste, cand se strang prea multe si simt nevoia sa le dau afara prin degete, pe taste, pix si-asa mai departe, varsandu-le pe foi intr-un stil negandit ci de la sine.

~Daca vrei o impart cu tine~

Stupida mea poezie nu valoreaza nimic. Dar daca vrei, ti-o dau tie…in fond eu n-am ce face cu ea, nici tu daca ma gandesc bine. Hmm, hai ia-o …nu vrei ? bine da-mi-o inapoi, te-ai razgandit ? …a …pai bine…nu …inca vreau sa o impart cu tine. Bineinteles ca poti sa o pastrezi. Poftim ? maine ? …ok, probabil tot aici o sa fiu.

~Impatureste-o si pune-o la cutie~

Probabil materialul cel mai de pret pe care mi-as dori sa scriu…ar fi pielea ei, dar… nu cred ca as scrie cu si in cuvinte…ci, folosind cerneala invizibila folosindu-mi degetele, apoi m-as imbata cu tot ce inseamna ea astfel incat sa nu mai stiu sa scriu…sa nu-mi iasa litere ci linii frumos desenate imaginar de-alungul trupului ei, uscate apoi de respiratie prea apropiata pentru o legatura amicala. In ea as vedea viata, muzica, armonie, inspiratie si primavara…calda…linistita…cu ploile ei lente si monotone care te indeamna la somn si noptile cu vant puternic care sa-i tradeze aparentele din timpul zilei.

E usor sa scrii. Oricine o poate face chiar, puneti titlurile paragrafelor mele de aici … poate iese o poezie, incercati   …   vedeti ? deja sunteti scriitori mai buni decat mine.